Muzica și teologia

M

 

De îndată ce părăsim spațiul propriei case (sau grădini), ne aventurăm pe marea întinsă a relațiilor. Pentru creștinii practicanți, biserica locală este comunitatea întâlnirilor frecvente. Ei bine, nu există nici o confesiune creștină în care muzica să nu joace un rol important. Diferită în ceea ce privește stilul și recuzita, muzica este omniprezentă în fiecare spațiu bisericesc. Dacă acasă cânți sau fredonezi ce-ți cade bine, în public lucrurile se schimbă. Când închinarea devine colectivă, dificultatea de a alege muzica potrivită este o serioasă provocare.

Iată subiectul cărții Răsunetul secerișului, scrisă cu măiestrie și profesionalism de Nathan Corbitt. Apărută recent la editura Societății Biblice din România, este probabil cea mai bună lucrare pe acest subiect (în limba română). Cum spuneam, tema este delicată și complexă. Este unul dintre acele lucruri despre care toți își dau cu părerea, dar nimeni nu răspunde în final. Autorul este profesor de muzică și comunicare la Eastern College, dar și un foarte bun cunoscător al fenomenului muzical în diversitatea lui. A petrecut 11 ani în Africa, lucrând în domeniul comunicării interculturale și încercând să înțeleagă sonorități și stiluri atât de diferite. După cum voi încerca să sintetizez, el încearcă să aleagă apele și să ajungă la esență. Dacă există un nucleu dur al muzicii (pe care toți specialiștii îl revendică), atunci cum putem să-l aplicăm în spațiul evanghelic?! Dacă bisericile istorice au ales o cale deja bătătorită și care nu mai lasă loc de noutăți, ce ar trebui să facă cele neoprotestante?! Putem fi relevanți din punct de vedere muzical fără a cădea totuși în ridicol?! Iată provocări ce impun o dezbatere avizată și nepărtinitoare.

Muzicianul creștin trebuie privit, susține Corbitt, din mai multe unghiuri. Ni se pun în față ipostaze la care nu ne-am fi gândit. A compune și interpreta muzică în spațiul închinării este o slujbă complexă și care trebuie să atingă integral ființa umană. Se cere mai mult decât talent și virutozitate, se cere spiritualitate și conținut. Muzica atinge șapte dimensiuni ale spiritului uman care este mereu în căutare de sens. Prima este legată de contextul Împărăției. Dacă Împărăția lui Dumnezeu este cadrul în care acționează Biserica, atunci muzica joacă un rol important aici. Ea trebuie să fie accesibilă, relevantă și miezoasă. Ea trebuie să transmită întregul mesaj al Împărăției. A doua dimensiune ține de caracterul sacerdotal al muzicii creștine. Este vorba aici de sacrificiu, angajament și sobrietate. Cum sacerdoții sunt totalmente în slujba credincioșilor, cântăreții trebuie să-și asume și ei aceeași dedicare. A treia se referă la savoarea profetică a muzicii. Într-o lume erodată de păcat, șubrezită de nedreptate și îngrozită de viitor, mesajul cântecelor ar trebui să fie o adevărată oază. Proclamarea adevărului și condamnarea minciunii dau greutate acestei slujiri. A patra introduce satisfacția comunicării. Un trăitor cu Dumnezeu va aduce, prin cântecele sale, speranță și împlinire. Prin slujirea sa îi va aduce pe oameni într-o atmosferă de închinare propice și-i va reconecta în plan relațional. A cincea implică slujba vindecării. Dacă în Vechiul Testament muzica era privită ca o terapie a sufletului, de ce nu am avea aceeași așteptare și astăzi. Când toate cerințele sunt îndeplinite, cântărețul este unealta pe care Dumnezeu o folosește pentru a vindeca inimi. Necesitatea proclamării este a șasea dimensiune. Cum fiecare predicator trebuie să transmită ceva atunci când vorbește, fiecare cântăreț trebuie să transmită ceva atunci când interpretează. Suportul muzical al doctrinei creștine este o realitate deja evidentă. 2000 de ani de creștinism au confirmat că acele imnuri ce proclamă adevărurile mântuitoare transced secolele. În fine, a șeaptea se referă la funcția didactică a muzicii. Chiar dacă uneori operează în subliminal, această funcție este foarte importantă. Cântările care nu te învață nimic sau care nu te schimbă la nivel mental sunt inconsistente. Dacă mesajul este autentic, stilul adecvat și interpretarea cu har, impactul cognitiv este o adevărată binecuvântare. De fapt, acest lucru îl dorește și Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Recomand cu entuziasm această carte. E scrisă cu bun simț și competență. Autorul împletește texte biblice, principii etice și întâmplări din lumea-ntreagă într-un mod cuceritor. Nu e scrisă de pe poziția celui care le știe pe toate și nu suferă de mesianism infantil. Recomandările și precauțiile presărate pe fiecare pagină au un scop înalt. Corbitt își dorește să deschidă ochii închinătorilor adresându-se de fapt producătorilor de muzică. Promova principii esențiale și nu se pierde în detalii mereu discutabile. E o lectură necesară (ca să nu spun obligatorie!) pentru toți care fac muzică, mai ales în cadrul închinării publice. Citind-o îți dai seama că zidirea Trupului lui Hristos e mai importantă decât prestația noastră, oricât de genială ar fi. Să cântăm, așadar, cu inimă bună!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

SoÈ›, tătic È™i pălmaÈ™ pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil È™i gata să văd binele chiar È™i unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile È™i iau asupra mea orice povară ce are legătură cu ÃŽmpărăția Lui. Alături de soÈ›ia mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul È™i Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca È™i inevitabilele curiozități – le veÈ›i găsi în conÈ›inutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflaÈ›i mă reprezintă, cu toate frământările È™i modestele mele aprecieri.